A circulat acum ceva timp pe
whatsup și facebook un filmuleț cu regizorul Andrei Șerban, care
explica, la emisiunea Eugeniei Vodă de pe tvr, de ce a plecat din
America. A strâns multe exclamații de uimire și multe zâmbete
complice la adresa culturii woke (la origine un concept
anti-discriminare rasială) cu întâmplarea scandaloasă al cărei
erou a fost. Despre ce era vorba? La un moment dat, când era
profesor la o universitate prestigioasă din State, s-a prezentat un
tânăr student trans (sau o tânără) care voia să joace rolul
Julietei. Cum să joace Julieta, simbolul purității, al
sensibilității feminine....un bărbat, se mira Andrei Șerban.
Foarte mulți dintre cei ce vedeau filmulețul, mai ales de o anumită
vârstă, erau de partea lui Andrei. Vai, în ce hal a ajuns lumea!
Nu mai există artă, totul e compromis...
De
altă părere s-a situat exact...un artist din
anturajul meu. Supertare ideea! Asta
a fost părerea lui. De fapt acest tânăr
(tânără) ar fi salvat o piesă veche, pe
care s-a așternut
praful de secole. Cam greu să mai atragi
un public la ”Romeo și Julieta” în timpurile astea. Schimbarea,
adaptarea un pic a poveștii, ar fi adus un val de prospețime, ar fi
conectat povestea la actualitate. Și de unde e vorba puritate în
”Romeo și Julieta”? E vorba de o societate conservatoare și
plină de prejudecăți, total intolerantă, care punea tribalismele
înaintea sentimentelor unor adolescenți. Și ce societate cât de
cât normală nu ar fi avut un pic de înțelegere pentru pasiunea
unor adolescenți? Pentru acest stadiu de
dezvoltare umană... Contrar
a ce pare, până și în Evul mediu, când e plasată acțiunea
piesei, relațiile sexuale legale erau cele
importante. Adică acelea care aduceau
rangul și transmiterea
averea. Ele erau cele reglementate.
Celelalte nu prea contau. Dar existau
ghiduri pentru relații ”ilegale” între persoane din pături
sexuale diferite. Ce să faci dacă ai un amant de condiție
inferioară? Ghidurile te ajutau. Din
aceste relații puteau rezulta și copii, numai că ei nu aveau
drepturi. Deși mulți astfel de copii naturali au ajuns celebri și
foarte puternici politic sau religios în toată Europa, inclusiv
Țările Române.
Mai
mult, unele societăți patriarhale de crescători de animale din
Africa, cum ar fi Masaii, au o mare înțelegere pentru relațiile
dintre adolescenți, pe care le reglementează în felul lor tribal.
Corine Hoffman, în ”Îndrăgostită
de-un Masai” vorbește
despre obiceiul de acolo legat de relațiile sexuale dintre
adolescenți. Ele sunt legale (adică
acceptate), dar trebuie încheiate, dacă
nu merg mai departe, pentru ca protagoniștii să se poată căsători
cu alte persoane. Când le vine mintea la cap, cum se spune la
noi...Probabil și la ei...
Dar
societatea medievală din Verona era absolut oribilă, lipsită de
orice bun simț și
umanitate. Oare așa erau considerate și pe timpul lui Shakespeare
societățile de pe teritoriul actual al Italiei, eventual sudul
Europei? Actuala
Italie era
locul Renașterii artei, frumuseții, științei moderne, dar și al
exceselor de tot felul, inclusiv când vine vorba de abuzuri ale
societății asupra individului. Să ne gândim la Inchiziție, la
vânîtoarea
de
vrăjitoare. Comparativ,
știm câte
vrăjitoare au fost ucise în acele secole în ceea ce e acum Anglia
(nu Scoția sau Țara Galilor)? Una pe secol! (Asta zic John Lloyd
and John Michinson în ”Book
of General Ignorance”).
Mai mult, în acele secole, violența domestică s-a redus mult cu
ajutorul opiniei publice. Adică bărbații erau
trași de mânecă de confrații lor să nu-și mai bată nevestele.
O
societate bună și progresistă e o societate prosperă.
Acum
în tot Occidentul, relațiile heterosexuale indiferent de vârstă
și alte aspecte nu mai întâmpină mari probleme de acceptare. Dar
cele homosexuale sau transsexuale au încă mari probleme. În unele
țări, tinerii trans sunt foarte bine reprezentați printre
adolescenții plecați de acasă care locuiesc în stradă. Deci o
Julietă trans chiar ar
fi fost o revelație.
Tot
pe teritoriul actual al Italiei e plasată și acțiunea piesei
”Îmblânzirea scorpiei” tot de Shakespeare. Piesa ar
fi
fost scrisă între 1590 și 1592,
prima reprezentare a ei fiind în 1594. E
o comedie despre o tânără femeie plină de personalitate, critică
la adresa obiceiurilor epocii și mai ales a bărbaților, naturală,
care se exprimă liber, spune ce gândește, ceea ce o
face să pară agresivă, de fapt scandaloasă. Sigur, această
femeie de origine nobilă (Caterina), nu era deloc o partidă pentru
tinerii nobili, spre deosebire de sora ei mai
tânără,
Bianca, o ființă foarte blândă și frumoasă. Numai că, pentru a
ajunge la mâna Biancăi, numeroșii ei pretendenți se unesc la
început pentru a-i găsi un soț scorpiei. Conform obiceiului epocii
și deciziei tatălui lor, Baptista,
sora
cea mare trebuia să se mărite prima.
”Îmblânzirea
scorpiei”
în varianta originală
e profund misogină, de fapt e
cronica ratării unei femei, care se pierde pe ea însăși, își
pierde propria personalitate, autonomie a gândirii prin viclenia
unui bărbat, Petrucchio. El
o dreesază ca pe un cal, o lasă să urle în pustiu, până
obosește, dându-i mici recompense afective. Până la urmă
Caterina devine o doamnă, adică o soție-model, devedindu-se mai
ascultătoare și mai receptivă la nevoile soțului decât sora ei
cea docilă și diafană. Mesajul
piesei care ar trebui să se numească ”Îmblânzirea femeii” ar
fi ca un semnal de alarmă pentru femeile cu personalitate și
gândire liberă despre pericolele care le pasc când se lasă pradă
pasiunilor sexuale și romantice. Aveți grijă, fetelor, să nu
cădeți în plasă, să vă vindeți pe nimic, și din scorpii să
deveniți fluturași!
Numai
că nu ăsta e mesajul spectacolului inovativ și nonconformist
regizat de Răzvan Oprea. Sigur, e vorba de o altă abordare, despre
care s-ar putea caracteriza drept ”multigen” la propriu. Adică
chiar o paradă a genurilor. Și una reușită. Piesa
e despre organizarea spectacolului ”Îmblânzirea scorpiei”, cu
numeroase priviri, mai ales la început și la sfârșit, în ceea ce
ar fi culise. La
propriu și la figurat.
Totul e natural și actual. Regizoarea de platou (Ioana Aciobăniței)
se ceartă cu echipa care nu e tocmai gata. Ca
de obicei...Dar
lucrurile se aranjează și încep să curgă. Și cât de captivant!
Costumele sunt superbe, futuriste, ”postapocaliptice”,
dar sexy. Atât pentru femei, cât și pentru bărbați, ceea ce la
final chiar se discută.
Acțiunea
curge și totul se mixează, nu doar genurile pur și simplu, ci
genurile artistice. Actorii cântă, iau microfonul și fac show.
Muzica e modernă, mai mult rock, în concordanță cu sentimentele
exprimate. Spectacolul
te de cu gândul la filmul Sofiei Coppola, ”Marie Antoinette”, un
film de epocă în care se auzea muzică modernă. Caterina
(Erica Moldovan) pur și simplu explodează pe scenă când joacă,
dar și când cântă. E plină de pasiune, farmec și desigur,
talent. Are un adevărat recital feminist la final, dar nu numai.
Spectacolul ăsta chiar e o scorpie el însuși! Neîmblânzită!
Erica
Moldovan (Caterina)
e și asistent regie, deci...speculez și influența ei, ca în cazul
operelor lui Mill și Taylor.
Are niște replici feministe de-a dreptul nerușinate care fac
deliciul publicului. Felicitări pentru adaptare!
Bianca
(Alexandra Paftală) are un joc ironic, mai precis autoironic la
adresa submisivității ei disimulate, submisivitate care îi aduce
multe avantaje sociale în acea societate patriarhală, dar și ura
surorii ei. Ea
e și o apariție ușor de remarcat, e
foarte înaltă cu niște picioare incredibile, bine puse în
evidență de costume. Partenerul (de fapt partenera ei) Lucentio
(Mara Lucaci) e mult mai scund, ea îl ia de mai multe ori în brațe.
Distribuția unei femei în rolul tânărului vrăjit de Bianca e
ușor de digerat. Lucentio e plin de pasiune și convingător în
ciuda vocii de femeie, a staturii, a trăsăturilor nedisimulat
feminine, a lipsei machiajului, afară doar de o mustăcioară
infimă. Asta da deconstrucție!
Mai
sunt și alte femei în roluri masculine, cum ar fi Gremio
(, Mălina Balcan) și Biondelo (Mariana Dumitrache). Ele beneficiază
de un pic de masaj (chelie falsă), dar își păstrează siluetele
feminine. Foarte nostime și convingătoare!
Hortensio ), pretendentul neconsolat al Biancăi, joacă un
actor gay, cu gesturi caracteristice, vocea modulată precum cea a
unui stilist sau creator de modă cu orientare sexuală asumată.
Delicios! Pe timpul acela, și încă mai aproape de noi, gay-i se
căsătoreau de complezență cu femei. Și încă o mai fac, din
nefericire. Probabil e și ăsta un mesaj...
Dar
cum se zice, filmul (piesa) îl face Petrucchio (Alex Ipate), care e
o caricatură a virilității, bețiv și brutal, maestru în gas
lighting. El
caută o femeie bogată cu care să se însoare pentru bani. Nu-l
interesează cine e și cum e. El vrea o femeie de pe urma căreia să
profite, chiar
pe nevăzute.
Mesajul
e
real
patriarhal. Zestrea e cea care face căsătoria, ea e la originea
acestei instituții în care tatăl
își vinde (sau
încredințează fiica).
Cu
gândul la zestre, Petrucchio, cu sticla de băutură în mână, nu
se sperie de o scorpie. Și deși pare un bețiv care nu știe de
capul lui, cum se zice, întârzie
la propria nuntă, de fapt știe
foarte bine ce face. Știe
cum merge patriarhatul și...roluri de gen patriarhale. Sigur
că viitoarea mireasă îl respinge, cum era de așteptat.
Dar
autoritatea patriarhală (a
tatălui ei)
o obligă
să accepte această relație. De aici începe într-adevăr
îmblânzirea, extrem
de realistă. Nu e prin dresaj blând și abureală aparent benignă,
ci e cu artileria grea. Adică prin înfometare, privare de somn, de
orice bucurie, alte
forme de tortură,
interzise
de declarația drepturilor omului, dar nu și ale femeii.
Catarina e de acum legată cu lanțuri (în piesă la propriu), nu
mai are alternativă și șanse de scăpare. Sigur, până la urmă,
voința ei e înfrântă. Începe să răspundă la aberațiile emise
de soț, se preface că nu vede gas lighting-ul permanent.
La un moment dat, văd pe drum un bătrân, iar Petrucchio pretinde
că e o fată. Când Caterina încearcă să se prindă în nebunia
lui, el o corectează și se miră de nebunia ei. Clasic! Cum se
zice, orice ai face nu e bine, dacă ești femeie în patriarhat.
Dar
la final, după ce toți actorii se dezbracă și își schimbă
costumele, iar bărbații rămân în haine care dezvăluie foarte
mult (simbol al dezbrăcării de genurile patriarhale), Catarina pare
să fi învins. Are
aceeași atitudine de la început. Pentru
că în realitate, feminismul, așa încet și nesigur, face
progrese.
Și
cu acest spectacol, feminismul vine și pe scenă, în mod
strălucitor și impresionant.
Așteptăm
și alte producții de acest fel...
Andrei
Șerban, alungat din America! „As fi necinstit față de mine
însumi” - Evenimentul Zilei (evz.ro)
Îmblânzirea
Scorpiei | AVANPREMIERĂ | cu Paul Ipate - Ateneu Iași
(ateneuiasi.ro)